Învierea lui Hristos este cel mai mare eveninent din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Biserici noastre este Hristos, care a înviat din morţi. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omenesti si replămădirea neamului omenesc. Nu putem vorbi despre Înviere în afara răstignirii, deoarece Răstignirea şi Învierea sunt cei doi poli ai vieţii mântuitoare aşa cum se cântă în Biserică: „a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna biecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui”, sau: „Crucii Tale ne inchinăm, Hristoase, şi Învierea Ta o slăvim”. Dacă intelegem ca Învierea este adevărata revolutie, atunci am aflat adevărul, deoarece prin Învierea lui Hristos omul si-a recăpătat locul pe care il avea cândva, urcând chiar si mai sus.
Cuvantul revolutie provine din verbul „epanistimi”, insemnand revenire la starea anterioara. Indreptarea si reasezarea omului pe locul avut mai inainte s-au facut prin Invierea lui Hristos. Sfantul Apostol Pavel spune: Iar daca Hristos nu a inviat, zadarnica este credinta voastra (I Cor. 15,17). Adevarul si puterea credintei se datoreaza marelui eveniment al Invierii lui Hristos. Fara acest adevar, crestinii sunt mai de plans decat toti oamenii (I Cor. 15,19).
In Traditia Bisericii, se vorbeste mult despre pogorarea lui Hristos la Iad, in sensul patrunderii Sale in imparatia mortii. Troparele care se canta la Vecernia Pastelui sunt cutremuratoare. Ele incep astfel: „astazi Iadul striga suspinand”. Asadar, Iadul se tanguieste. In aceste tropare se mai spune printre altele ca puterea Iadului a fost nimicita pentru ca Hristos i-a eliberat pe toti cei care fusesera de veacuri sub stapanirea sa. „Zdrobitu-s-a stapanirea mea, Pastorul S-a rastignit si pe Adam l-a inviat. De cei peste care eram imparat sunt lipsit, si pe care i-am inghitit, puternic fiind, pe toti i-am varsat. Desertat-a mormintele Cel ce a fost rastignit; slabit-a puterea mortii“.
Deosebit de important pentru intelegerea acestor fapte este cuvantul de invatatura al Sfantului loan Gura de Aur care se rosteste in timpul sfintei Liturghii din Duminica Pastelui. Printre altele, in acest cuvant se spune ca, atunci cand l-a intalnit pe Hristos, Iadul „s-a amarat,s-a stricat, a fost batjocorit, a fost omorat, s-a surpat, a fost legat”.
Sfantul Ioan Damaschin expune invatatura Bisericii despre pogorarea lui Hristos la Iad intr-un tropar din canonul Pastelui. „Pogoratu-Te-ai in cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase; iar a treia zi, ca si Iona din chit, ai inviat din mormant“.
Sfantul Epifanie face o descriere minunata a pogorarii lui Hristos la Iad si a tuturor lucrurilor care s-au petrecut in acest rastimp. In cuvinte expresive, el spune ca Hristos S-a pogorat la Iad „ca un Dumnezeu, ca un razboinic… ca un imparat”, insotit nu de douasprezece cete de ingeri, ci de mii de mii si de milioane de milioane de ingeri.
Inainte ca Hristos sa ajunga in locasurile necercetate de lumina soarelui ale Iadului, a coborat acolo Arhanghelul Gavriil ca sa vesteasca tuturor sosirea lui Hristos, asa cum tot el vestise odinioara si Fecioarei Maria zamislirea Mantuitorului in pantecele ei.
Arhanghelul Gavriil a spus: Ridicati, capetenii, portile voastre. Dupa aceea a grait Arhanghelul Mihail: …si va ridicati portile cele vesnice. Puterile ingeresti au strigat: dati-va la o parte strajeri ai raului, iar stapaniile: sfaramati-va lanturi care nu ati fost nicicand dezlegate… infricosati-va tirani si calcatori de lege. Apoi a venit Hristos si a semanat frica, tulburare si groaza. Atunci, stapanitorii Iadului au intrebat cu glas mare: cine este acesta imparatul slavei? Iar puterile cerului au raspuns: Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi. Domnul puterilor, Acesta este imparatul slavei (Ps.23,7-10).
Hristos a primit moartea si a intrat in imparatia mortii, facand-o pe aceasta cu totul fara vlaga si fara putere si dand fiecarui om posibilitatea ca, prin puterea lui Dumnezeu, sa poata fugi de imparatia si de stapanirea mortii si a diavolului.
Pogorarea la Iad a fost facuta in primul rand, cu scopul de a zdrobi portile imparatiei intunericului, adica de a pune capat mortii si stapanirii diavolului. Acest lucru fusese proorocit inca din Vechiul Testament. Profetul David a spus: a sfaramat porti de arama si zavoare de fier a frant (Ps. 106, 16). De asemenea, Profetul Isaia s-a facut si el purtator al cuvantului lui Dumnezeu: Eu voi merge inaintea ta si drumuriie cele muntoase le voi netezi, voi zdrobi portile cele de arama si zavoarele cele de fier le voi sfarama (Isaia 45,2). Dumnezeu nu a spus ca va deschide portile de arama, ci a fagaduit ca le va zdrobi, pentru a se pierde cu totul inchisoarea sufletelor; in egala masura, El nu a spus ca va deschide zavoarele, ci le va sfarama, pentru ca inchisoarea sa ramana neputincioasa, deoarece nimeni nu poate fi tinut acolo unde nu este usa sau zavor.
In al doilea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru a-l prinde si a-l supune pe Diavol, care pana atunci era stapanul mortii si al Iadului. De altfel, Insusi Hristos a propovaduit in timpul vietii Sale ca nimeni nu poate sa intre in casa celui tare ca sa-i jefuiasca lucrurile si sa-i prade avutia daca mai intai nu l-a legat pe cel tare (Matei 12, 29). Asadar, prin pogorarea Sa la Iad, Hristos l-a legat pe Diavol, ceea ce inseamna ca acesta nu mai are nici o putere asupra oamenilor.
In al treilea rand, Hristos S-a pogorat la Iad pentru a umple totul cu lumina Sa. Astfel, pogorarea in cele mai de jos ale pamantului s-a facut pentru ca toate sa se umple de lumina lui Hristos si, in esenta, pentru ca imparatia mortii sa se piarda.
Sfantul Ioan Damaschin canta cu glas de biruinta: „Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru Care s-a intarit.
