Evanghelia de la Matei,
Capitolul 5, 13-42

Dupa ce Mantuitorul termina Fericirile spune Apostolilor:

Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea isi va pierde gustul, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

Sarea este Harul Duhului Sfant care intra in sufletul omului si nu-l lasa sa piara, sa se strice. Apostolii, cei care asculta si implinesc Cuvantul lui Dumnezeu devin o sare duhovniceasca care nu lasa lumea sa se strice din cauza pacatelor.

Lumea aceasta in care exista pacatul este sortita pieirii. Pentru oamenii duhovnicesti, cei care traiesc duhovniceste, tine Dumnezeu lumea. Rugaciunea dreptilor salveaza popoarele, lumea. Pacatele oamenilor atrag mania lui Dumnezeu.

Asa cum sarea pusa pe rana ustura, dar are rolul sa inchida rana, tot astfel pastorul duhovnicesc are si rolul de a mustra, desigur duhovniceste, atunci cand este nevoie, in functie de sufletul omului, pentru a-i vindeca acestuia ranile provocate de pacate.

Viata duhovniceasca se poate pierde. Orice harisma se pierde daca nu este pusa in lucrare. Rugaciunea este cea care mentine vie viata duhovniceasca.

Voi sunteţi lumina lumii ; nu poate sa se ascunda cetatea din varful muntelui, nici aprinde cineva faclie si o pune sub obroc ci in sfesnic si ea lumineaza tuturor celor din casa.

Noi (oamenii care traim duhovniceste) suntem lumina lumii pentru ca prin noi lumineaza Lumina lui Hristos. Totul e lucrarea Harului lui Dumnezeu. Noi sa lucram in smerenie, sa traim in smerenie pentru a ne folosi de darurile lui Dumnezeu.

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

Lumina pe care o adunam in noi trebuie sa lumineze prin faptele noastre. Sa nu ne aratam pe noi, ci sa-L aratam pe Dumnezeu, cautand Slava Lui nu pe-a noastra.

In lupta cu pacatul, cu anumite porniri pacatoase, care pot exista in noi, in apropiatii si cunoscutii nostri, trebuie sa stim canimic nu vindeca sufletul decat iubirea de Hristos. Iubirea de Hristos si trairea unei vieti duhovnicesti nu lasa samanta raului din noi sa aduca roade. Harul lui Dumnezeu o poate starpi, dar trebuie omul sa vada pacatul ca pacat.

Mai intai de toate trebuie sa credem in Dumnezeu, sa-L iubim si apoi renuntam noi singuri si la pacat, caci dragostea de Dumnezeu nu ne mai lasa sa facem raul.

Intrebare: Lucreaza Harul si in persoane nebotezate?

Duhul sufla unde voieste. Harul lui Dumnezeu lucreaza si cu o persoana nebotezata (exemplul convertirii la ortodoxie a unui american, dupa ce a trecut pe la mai multe credinte).

Despre Post:

Postul nu-i un scop in sine, el trebuie sa ne duca la eliberarea duhovniceasca de patimi, la intarirea puterilor sufletesti impotriva poftelor trupesti.

Alimentele nu sunt spurcate. Nu trebuie sa intelegem si sa reducem postul la evitarea anumitor alimente deoarece atunci cand tinem post important este sa luptam cu poftele noastre si sa le biruim. Pofta este pacatoasa, nu consumarea in sine a unui anumit aliment.

Înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce toate se vor implini.

Iota sau cirta erau cele mai mici semne din alfabetul ebraic. Poruncile din Vechiul Testament au fost importante, erau lumina (luna si stelele in noapte) pentru oamenii din vremurile acelea, dar odata cu Noul Testament acestea sunt oarecum depasite, apare Soarele dreptatii (Hristos). Cand rasare soarele nu mai lumineaza luna si stelele.

Asadar, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi astfel ii va învăţa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; dimpotriva cel ce le va face şi astfel va învăţa, acela mare se va chema în Impărăţia cerurilor.

Omul duhovnicesc trebuie sa fie atent la toate poruncile lui Dumnezeu, chiar si la cele mai mici. Nu numai sa-i invatam pe oameni, dar mai intai sa le si facem, caci numai atunci ii putem convinge pe oameni cand le si facem.

Ca va spun: Daca dreptatea voastra n-o va intrece pe-a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Impărăţia cerurilor.

Carturarii si fariseii tineau totul strict, dar formal, exterior. Noua ni se cere o stare duvohniceasca mai profunda, interioara, nu de forma.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cel ce va ucide, vrednic este de judecata.

Eu însă vă spun : Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de judecata; şi cel care-i va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar de-i va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.

Uciderea era oprita in Vechiul Testament. Mantuitorul Iisus Hristos merge mai departe la manie, la ura care sunt radacina uciderii.

Sinedriul era tribunalul lor suprem. Gheena era langa Ierusalim o vale unde in vechime paganii aduceau jertfe lui Moloh, isi omorau copiii si ii aduceau ca jertfa. Evreii, dupa ce au venit si au luat Ierusalimul, in semn de dispret pentru acest loc care fusese spurcat cu jertfe idolesti, aruncau aici gunoaiele si le ardeau si focul respectiv nu se stingea ca tot aruncau mereu gunoaie. Acest foc era asociat cu focul iadului.

Ura este pacatul impotriva iubirii, direct impotriva lui Dumnezeu. Sfantul Nicolae Velimirovici are intr-o predica un exemplu foarte frumos in care explica ca ura sau raul pe care-l facem aproapelui nostru e ca o sageata pe care o aruncam. Sageata aceasta loveste intai aerul si apoi loveste tinta. Aerul este aproapele, iar tinta este Hristos, este Dumnezeu. Raul pe care il indreptam impotriva aproapelui, trece prin el, dincolo de el si loveste in Hristos. Durerea pe care o simte tinta este mai mare decat durerea simtita de aer. Acest rau il loveste pe Hristos mai tare decat pe aproapele nostru. De aceea va spune Mantuitorul in ziua Judecatii : ” Cate ati facut acestor frati ai Mei mai mici, Mie Mi-ati facut „. Este vorba de faptele bune, dar si de cele rele si in acelasi timp si de binele pe care l-am fi putut face si nu l-am facut.

Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ti darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi şi te împacă cu fratele tău şi dupa aceea intoarce-te si adu-ti darul.

Dumnezeu vrea o jertfa, un dar care sa fie in primul rand inima noastra, dragostea noastra. Daca ceva tulbura inima noastra, Dumnezeu se uita mai intai la inima noastra si nu mai primeste jertfa noastra. Trebuie mai intai sa ne impacam cu aproapele nostru, sa avem dragoste si apoi putem sa aducem si darul nostru la altar.

Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, cat inca mai eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mana judecătorului, iar judecătorul pe aceea a slujbasului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat iti spun: Nu vei ieşi de acolo, până nu vei fi dat si cel din urmă ban.

Parasul este cel care are ceva impotriva noastra si avem o neintelegere cu el si suntem in drum spre judecata. Judecatorul este Dumnezeu, calea este viata aceasta pamanteasca, parasul este fratele nostru care are ceva impotriva noastra si cu care trebuie sa ne impacam cat timp mai putem inca sa ne impacam, sa n-ajungem la judecata lui Dumnezeu avand aceasta ura in noi pentru ca va trebui sa platim tot ceea ce s-a adunat rau. Parasul putem sa ne gandim ca este si contiinta noastra care ne mustra de cate ori am gresit si trebuie sa ne impacam, adica sa nu lasam mustrarea aceasta de constiinta neimpacata cat timp suntem inca pe cale, cat timp suntem inca in viata aceasta, sa nu ne prinda ceasul mortii cu ceva pe suflet, cu ceva pe constiinta.

Să nu săvârşeşti adulter.

Sfintii Parinti spun ca sufletul omului are trei parti:

1) partea intelegatoare (prin care gandim, prin care-L cautam pe Dumnezeu)

2) partea poftitoare (prin care dorim; este data ca sa-L iubim pe Dumnezeu si pe aproapele in mod curat. Cu cat reducem placerea pacatoasa
cu atat putem sa-L iubim mai mult pe Dumnezeu)

3) partea irascibila (de manie, de iutime; este necesara pentru ca noi sa avem imboldul de a inainta, de a ne pune vointa in miscare; aceasta parte a sufletului nu trebuie indreptata impotriva aproapelui, ci impotriva pacatului, a raului din noi; ea ne da putere sa facem o nevointa, sa rabdam- in rabdare energia maniei e folosita in mod normal, corect.)

Toate aceste parti ale sufletului sunt bune si necesare cu conditia ca ele sa fie pastrate sanatoase.

Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.

Trebuie sa taiem legatura cu orice lucru sau persoana care ne duce la pacat, oricat de apropiata ne-ar fi.

S-a mai spus: Cel ce va lasa femeia sa-i dea carte de despartire, eu insa va spun ca oricine isi va lasa femeia, in afara pricinii de desfranare, o face sa savarseasca adulter, iar cel ce-o va lua pe cea lasata adulter savarseste.

Prin desfranare s-a distrus iubirea care i-a legat pe soti, pe care a binecuvantat-o Dumnezeu atunci cand ei s-au casatorit. Dar pricina aceasta a desfranarii nu-i ceva obligatoriu deoarece au fost cazuri destule in care chiar daca a gresit unul dintre soti, celalalt avand rabdare a reusit sa-l pastreze, sa-l readuca, sa-l faca sa-si dea seama ca a gresit si astfel s-au salvat familii.

Ati auzit ca s-a spus celor de demult: Sa nu juri stramb, ci juramintele tale sa le tii inaintea Domnului.

Eu insa va spun: Sa nu te juri nicidecum nici pe cer fiindca este tronul lui Dumnezeu, nici pe pamant fiindca este asternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim fiindca este cetatea marelui Imparat, nici pe capul tau sa nu te juri fiindca nu poti tu sa faci un singur fir de par alb sau negru. Ci cuvantul vostru sa fie da, da, nu, nu, iar ce este mai mult decat atata, de la cel rau este.

Juramantul a aparut din cauza minciunii, pentru ca oamenii nu mai aveau incredere unii in altii. Juramantul este o chemare a lui Dumnezeu ca ceea ce spunem este adevarat. In momentul in care-l chemam pe Dumnezeu, riscam sa luam numele Lui in desert, daca n-am facut lucrul acesta cu evlavie. Apoi jurand fals, mintim intai pe Dumnezeu si apoi pe aproapele.

Ati auzit ca s-a spus ochi pentru ochi si dinte pentru dinte, eu insa va spun nu stati impotriva celui rau, iar celui ce te loveste peste obrazul drept intoarce-l si pe celalalt, iar celui ce vrea sa se judece cu tine sa-ti ia haina lasa-i lui si camasa, iar de te va sili cineva sa mergi cu el o mila, mergi cu el doua.

“Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” reprezinta dreptatea omeneasca. Dreptatea aceasta era necesara in Vechiul Testament ca oprire a unei reactii de razbunare exagerate. De exemplu pierzand un ochi nu aveam dreptul sa ma razbun pe raufacator cu o masura mai mare, luandu-i viata. Cand cautam sa ne razbunam purtati de manie intotdeauna exageram. Dreptatea lui Dumnezeu este insa diferita. Cel ce lasa de la el pentru aproapele sau, primeste Harul lui Dumnezeu, primeste mai mult si in vesnicie.